O locuitoare din Oradea a realizat măsurători în teren și a sesizat redacția bihon.ro, solicitând verificarea situației în raport cu proiectul tehnic al pasajului din zona Crișul. Aceasta consideră că, în condițiile actuale, spațiul destinat pietonilor ar putea fi insuficient, dacă calculele sale sunt corecte.
Potrivit măsurătorilor, distanța dintre colțul clădirii și palplanșa metalică a pasajului este de aproximativ 3,65 metri. La adăugarea unui element tehnic, precum peretele de sprijin, estimată la circa 50 de centimetri, rezultă o lățime totală de aproximativ 4,15 metri. În condițiile în care banda de circulație de la suprafață va avea 3,50 metri, iar aceasta va fi poziționată aproape de marginea pasajului, rămâne un spațiu de doar 65 de centimetri pentru trotuar.
Citește și: PEEK & CLOPPENBURG DESCHIDE AL 14-LEA MAGAZIN ÎN ROMÂNIA
Orădeanca își exprimă îngrijorarea cu privire la această situație, menționând că, dacă aceste calcule sunt corecte, spațiul pietonal va fi foarte restrâns, ceea ce poate afecta accesul către viitoarea piațetă și circulația pietonală în zonă. Înainte de începerea lucrărilor, zona avea un trotuar larg, iar proiectul prevede și amenajarea unei piațete, ceea ce amplifică întrebarea despre modul în care va fi gestionat accesul pietonal.
Reacția Primăriei Oradea
Pentru a clarifica aceste aspecte, am solicitat un punct de vedere oficial de la Primăria Oradea. Purtătorul de cuvânt, Octavian Haragoș, a transmis că lățimea prevăzută în proiect este de 2,5 metri, minim. La insistențele noastre privind riscul ca situația semnalată să se regăsească în teren, acesta a precizat că nu există astfel de riscuri și că, în cazul în care s-ar constata nerespectarea proiectului, s-ar aplica sancțiuni celor vinovați. În prezent, însă, Primăria consideră că proiectul este respectat și nu anticipează probleme majore la finalizarea lucrărilor.
Conform Bihon.ro
